marți, 17 februarie 2009

Drept la replica 2

Problema:
Se dau:

- una bucata Audi 80 B4;
- un set placute de frina noi, pentru puntea fata;
- un set placute de frina noi, pentru puntea spate;
- un nepriceput

Se cere:
- sa se inlocuiasca placutele respective in mod corect, cit mai ieftin.

Rezolvare:
Se pune mina pe telefon, luni dimineata si se suna un asa-zis neam (rubedenie), mindru posesor de service auto. Respectivul face programarea la orele 11 A.M. dupa care, intrebat fiind de pretul lucrarii, pronunta cuvintele magice: 30 RON per roata! Buuuuun....luat telefonul in mina si apelat un provincial pentru a afla adresa si programul altui mecanic auto, mai ieftin si mai de comitet decit o rubedenie. Dupa ce am aflat numaru` de telefon, pune-te pe sunat si facut programari. In fine, fiind programat la doftoru` de placute de frina uzate la orele 16:00, plec catre Brasov pe la 15:30, socotind ca am suficient timp sa ajung la marmacie sa cumpar pastile si licori magice pentru maica-mea. La marmacie, coada dracu`, ciotca de pensionari strinsi acolo, probabil din cauza caldurii pe care o emanau caloriferele sau pentru faptul ca aveau reduceri la anumite hapuri. Ma uit la ceas, 16:40. Iau telefonu`, il sun pe nenea medicu` de masini uzate sa-l anunt ca ajung la el in 5 minute, dar, surpriza, deja programarea trecuse si nu se putea pina a 2-a zi. Bun si asa. Pun iar mina pe telefon, sun un bun amic, mecanic auto de exceptie si un bautor fruntas de licori gradate, sa-l intreb daca nu are timp sa ma ajute cumva. Ii explicitez situatia intr-un limbaj deosebit de sugestiv, punctind ici si colo cu un cuvint format din 4 litere, dupa care il intreb cind facem treaba aia rusinoasa. Raspunsu` e pe masura: cuvint de 4 litere, ma duc la fotbal azi, poate miine, daca nu baga-te sub masina si desfa, ca-i mai usor ca la Dacie!
Ba, suflet de zahar Marian al meu! Sa-l bagi iarna in vinu` fiert, asa de bun ii! Intr-adevar, e mult mai usor ca la Dacie. Un total de 4 suruburi de 6 trebuie desfacute, eliberate placutele din suport, puse placutele noi in locul lor, strins suruburile respective, si montat roata. Tragem linie si facem un calcul: 35 minute pierdute, 4 suruburi desfacute si strinse, 4 placute de frina schimbate, economie 60 RON per punte. Fara sa te rogi de nimeni, fara sa te scoti dator fata de "neamuri", fara batai de cap si fara nervi si timp pierdut pe drumuri. Acum stau si ma intreb, ca badea Ion pe prispa casei: cind s-o "cuvint de 4 litere" ceva mai complicat, mai merge faza cu "Suna-l pe Marian"?

2 comentarii:

Anonim spunea...

ai dracului aia ce-au complicat desenul

duţu spunea...

@anonim:pentru un amator intr-adevar e greu desenu :P